În momentul în care începem să ne adăugăm dispozitive inteligente în casă ne lovim de mai multe probleme. În acest articol vom vorbi despre cum conectezi dispozitive la aplicația Tuya Smart. Același lucru este perfect valabil și pentru alte aplicații cum ar fi Smart Life și Hama Smart Solution, dar probabil și alte aplicații.
Este bine de știut că aceste aplicații sunt perfect compatibile între ele. Astfel, de cele mai multe ori un dispozitiv inteligent este compatibil cu oricare din aceste aplicații. După cum veți vedea în acest articol, eu am folosit un bec inteligent Hama pe care l-am conectat în trecut la aplicația Hama Smart Solution.
Citește și: Aplicația Tuya Smart – cum îți poate face casa mai inteligentă
Cum conectezi dispozitive la aplicația Tuya Smart
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să descarci aplicația din Google Play Store sau Apple App Store.
După instalare, va trebui să vă creați un cont în această aplicație folosindu-vă de o adresă de email validă. Fiind vorba despre o aplicație pe care o veți folosi cu dispozitive din casă, va trebui să țineți minte email-ul și parola setate.
Lăsați aplicația deschisă și treceți la următorii pași pentru a conecta dispozitivul la aplicația Tuya Smart, Smart Life, Hama Smart Solution sau orice altă aplicație compatibilă.
1. Conectarea aplicației la WiFi
Deși teoretic acesta este al doilea pas, puteți face aceste lucruri și după resetarea dispozitivulul și a-l pune în pairing mode.
- Selectați ”Add Device” sau simbolul plus din dreapta sus din ecranul de pornire al aplicației.
- Selectați tipul dispozitivului – eu aici am ales Light source (WiFi) pentru că becul meu are doar WiFi și vreau să îl conectez direct, nu prin hub.
- Selectați tipul rețelei (2.4GHz și 5GHz) și introduceți parola pentru conectarea la WiFi
2. Pregătirea dispozitivului și punerea în modul împerechere
În funcție de dispozitivul ales, va trebui să citiți manualul de utilizare și să puneți dispozitivul în modul împerechere. După cum am spus, în acest articol voi configura un bec smart Hama. Pentru a pune acest bec în modul împerechere (pairing mode) trebuie aprins/stins din întrerupător de 3 ori într-un interval de 5 secunde. Veți ști că becul este în modul împerechere când se aprinde și stinge intermitent. După ce dispozitivul este în modul împerechere, confirmați bifând ”Confirm indicator rapidly blink” și apăsați ”Next”.

3. Conectați dispozitivul inteligent la aplicația Tuya Smart
Acesta este ultimul pas al ghidului. Așteptați până aplicația găsește dispozitivul, iar acesta va apărea pe în ecranul de pornire al aplicației.


Asta este tot. Singurul lucru pe care vreau să-l menționez este că pasul doi poate fi înlocuit de funcția ”Auto Scan”. Urmați pasul 2.1., iar la pasul 2.2. selectați ”Auto Scan” din partea de sus a ecranului și așteptați până aplicația descoperă dispozitivul. Apoi apăsați pur și simplu pe ”Next”.


După cum vedeți, eu am adăugat întrerupătorul inteligent Hama în aplicația Tuya Smart. La fel am procedat și pentru termostatul inteligent. Tot procesul a fost foarte rapid, lunându-mi maxim 10 minute să reconfigurez toate cele 3 dispozitive.
Conectare aplicație Tuya Smart în contul de Google Home
Pentru a ne bucura de toată puterea pe care o au toate aceste dispozitive inteligente, trebuie să le integrăm și în ecosistemul casei noastre inteligente.
Deși pare un proces destul de complicat datorită importanței, este foarte ușor să facem acest lucru din doar două click-uri. Serios, doar două click-uri.
Deschideți aplicația Google Home. Aceasta este destul de inteligentă pentru a descoperi că aveți o nouă aplicație compatibilă instalată și vă recomandă să faceți link între conturi. Dați click pe ”Connect Tuya Smart” și acceptați termenii și condițiile apăsând pe ”Agree and link”. Asta este tot. Toate dispozitivele configurate în aplicația Tuya Smart vor apărea automat în ”casa” virtuală din Google Home.


Sperăm că am reușit să vă ajutăm să înțelegeți cum conectezi dispozitive la aplicația Tuya Smart. După cum vedeți, tot procesul este foarte ușor, rapid și intuitiv. Totuși, dacă aveți întrebări sau întâmpinați probleme, vă așteptăm în secțiunea de comentarii.
Cum controlezi un dispozitiv de pe mai multe telefoane cu Tuya sau Smart Life
Cu siguranță mulți dintre noi folosesc mai mult de un telefon/tabletă în viața de zi cu zi. Sau poate vrem să oferim acces unei alte persoane la dispozitivele din casa noastră.
Ideal ar fi să putem controla toate dispozitivele inteligente de oriunde și de pe orice telefon/tabletă. Acest lucru este total posibil și se poate realiza în mai multe moduri.
1. Conectarea directă
Cel mai facil lucru dacă folosiți mai multe dispozitive este să vă conectați cu același email/parolă pe al doilea telefon. Astfel, instantaneu vor apărea dispozitivele conectate și în cel de al doilea telefon.
Tot ce trebuie să faceți este să vă instalați aplicația Tuya Smart sau SmartLife pe telefon/tabletă și să vă autentificați cu același cont pe care îl folosiți pe telefonul principal.
2. Invitarea unui membru în aplicația Tuya Smart sau SmartLife
Dacă totuși nu dumneavoastră sunteți cel de al doilea utilizator al casei și doriți să invitați o altă persoană, acest lucru se face foarte ușor.
- Din ecranul principal al aplicației Tuya Smart sau SmartLife selectați numele casei din stânga sus
- Selectați „Home Management”(Administrare casă)
- Selectați casa unde doriți să îi oferiți acces persoanei
- Invitați persoana apăsând pe butonul „Add Member” (Adăugare Membru)
Aici aveți mai multe posibilități de invitare, cel mai ușor fiind prin link sau email. Link-ul poate fi trimis direct pe WhatsApp, Messenger sau chiar SMS.
În momentul în care persoana acceptă invitația va avea acces instantaneu la toate dispozitivele inteligente din aplicația Tuya sau SmartLife. Va avea exact aceleași posibilități ca proprietarul casei. Singurul lucru pe care nu-l va putea face este ștergerea dispozitivelor.
3. Prin intermediul Google Home
Deși nu ține neapărat de cum conectezi dispozitive la aplicația Tuya Smart sau Smart Life, un dispozitiv inteligent poate fi controlat de pe mai multe telefoane cu ajutorul Google Home.
Tot ce trebuie să faceți este să adăugați dispozitivul în Google Home. Din acel moment, toate dispozitivele vor putea fi controlate de pe oricâte telefoane/tablete doriți. Singura cerință este să fiți logat cu același email pe toate telefoanele/tabletele.
Am explicat detaliat aici cum adaugi un dispozitiv din Tuya Smart sau SmartLife în Google Home. Chiar dacă în acest exemplu este vorba despre un bec, se aplică pentru orice tip de dispozitiv.
În Google Home puteți invita câte persoane doriți direct din setări. Acestea vor avea control total asupra dispozitivelor, mai puțin posibilitatea de a șterge dispozitivele.